Escobaria missouriensis

Descriere: Escobaria missouriensis (alias Neobesseya missouriensis ) este o specie de cactus rezistent la iarnă cu creștere scăzută. Aceasta este una dintre cele mai variabile specii din gen și are o mulțime de sinonime inutile (ca mulți alți cactuși) și cuprinde o multitudine de forme regionale diferite, precum și diverse specii aliate criptice. Dar unde fiecare formă este legată de altele prin populații de plante cu caracteristici intermediare.
Obiceiul: Neramificat sau abundent ramificat (populații estice) și formând ocazional aglomerări de până la 30 cm în diametru.
Rădăcini: Rădăcini pivotante difuze sau scurte, uneori accidentale de la bazele ramurilor.
Tulpini:Adânc în substrat, devenind cu vârf plat și aproape subteran iarna, 2-8 lățime, 1-10 cm înălțime.
Tuberculi: 5-21 moi; glandele areolare absente.
Areole: Cu lână albă scurtă, care nu ascunde porțiunea bazală a coloanei vertebrale.
Tepi: 6-21 per areolă, ușor pubescente, alb strălucitor, gri pal sau bronz pal, intemperii până la gri sau maro gălbui, portocaliu maroniu închis până la maro pal sau roz cenușiu pal, vârfuri prezente pe toate sau numai pe cele mai mari plante.
Spini radiali: 6-20 per areolă, moderat până la strâns apăsați, 4-16 mm Tepii
centrali: 0(-3) pe areolă, dacă 1, erecți, dacă 2, ascendent-întinși, 8-20 mm lungime.
Flori:Aproape apicale, 18-50 mm lungime, 15-50 mm lățime, franjuri (rar întregi), galben verzui pal până la galben-verde, cu dungi mijlocii de verde sau roz-roz până la maro pal.
Filamente: roz mai strălucitor decât tepalele interioare, roz cu baze alb verzui sau uniform albicioase.
Antere: galben strălucitor.
Lobii stigmatici: 3-7, verzi sau gălbui, 1-5 mm.
Fructe: roșu portocaliu până la stacojiu la maturitate, sferice până la elipsoid, 5-10 mm, ușor suculente, dar nu suculente, rămășițe florale slab persistente, adesea pierdute prin intemperii.
Observații: La prima vedere seamănă foarte mult cu Escobaria viviparadar culoarea ciudată a florii de cupru și fructele viu colorate o vor distinge rapid. Deși nu sunt tocmai arătatoare, florile galben-pai, maro sau chihlimbar sunt destul de atrăgătoare, la fel ca și fructele roșii strălucitoare care persistă de la sfârșitul verii până la primăvară. Este variabil în gama sa uriașă și merită obținut în diferite forme.
Cultivare și înmulțire: Această plantă este extrem de rezistentă la îngheț, adaptată solurilor uscate și este destul de susceptibilă la udare excesivă dacă este păstrată într-un loc neaerisit. Provine dintr-o zonă cu precipitații de vară.
Rata de creștere: Creștere lentă.
Sol: Cultivați-l într-un compost de cactus mineral deschis, nisipos și nisipos și oferă un drenaj foarte bun.
Expunere: este potrivit pentru expunerea însorită-luminoasă, dar poate tolera umbra ușoară. Cu toate acestea, va face tot posibilul numai cu mult soare și va deveni stresat de lumină inadecvată, ceea ce ar putea duce la o creștere slabă și o formă nenaturală. Are o bună toleranță la căldură.
Udare:Udați puțin și păstrați-l complet uscat în timpul iernii. Indivizii maturi putrezesc ușor și mor mai ales după transplantare, așa că fiți extrem de precauți la udare. Păstrați uscat iarna sau când temperaturile nocturne rămân sub 10° C. Udați-l mai puțin decât media dacă este în ghivece mai mari. (dar pentru cultivarea în aer liber este foarte rezistentă și la condiții umede).
Fertilizare: Hrăniți-le o dată în timpul sezonului de vegetație cu un îngrășământ special formulat pentru cactus și suculente (îngrășământ cu conținut ridicat de potasiu cu un azot scăzut diluat), inclusiv toți micronutrienții și oligoelemente diluate la jumătate din concentrația recomandată pe etichetă. Ei prosperă în soluri sărace și au nevoie de un aport limitat de îngrășământ pentru a evita ca plantele să dezvolte vegetație în exces, care este ușor atacată de bolile fungice.
Nevoie specială: este potrivit pentru expuneri aerisite. Asigurați o ventilație foarte bună. Aproape toate problemele apar ca urmare a udării excesive și a ventilației slabe, mai ales când condițiile meteorologice sunt plictisitoare și răcoroase sau foarte umede. Trebuie să aibă o atmosferă foarte uscată.
Rezistență: Foarte rezistent la frig, dar rezistența la îngheț variază mult de la clonă la clonă. Poate fi cultivat cu ușurință în aer liber în zone cu temperaturi minime de iarnă de -15 -25° (dar populațiile nordice sunt rezistente la -35 -45°C). În cultură, cel mai bine este să evitați temperaturile severe de îngheț.
Dăunători și boli:Acești cactusi pot fi atractivi pentru o varietate de insecte, dar plantele în stare bună ar trebui să fie aproape fără dăunători, mai ales dacă sunt cultivate într-un amestec de ghiveci mineral, cu o bună expunere și ventilație. Cu toate acestea, există mai mulți dăunători de urmărit:
- Păianjeni roșii : păianjenii roșii pot fi frecati eficient prin aburirea plantelor de sus.
- Plăngănițe făinoase: Ocazional, ploșnițele făinoase se dezvoltă aerian în noile frunze și flori, cu rezultate desfigurante, dar cele mai rele tipuri se dezvoltă sub pământ pe rădăcini și sunt invizibile cu excepția efectelor lor.
- Solzi, trips și afide: Aceste insecte sunt rareori o problemă.
- Putregai:Putregaiul este doar o problemă minoră dacă plantele sunt udate și „aerisite” corect. Dacă nu sunt, fungicidele nu vor ajuta prea mult.
Propagare:De obicei, se înmulțește din semințe (rareori produce compensații) sau altoi. Semințele (fără cerință de repaus, germinează cel mai bine la 25°C) pot fi semănate în ghivece de pământ fin, nisipos bine drenat, în orice moment al primăverii când temperaturile sunt calde.