Thelocactus lausseri

Descriere: Thelocactus lausseri (a nu fi confundat cu Thelocactus sausseri , care este aceeași specie cu Thelocactus conothelos ) este o specie de dimensiuni mici, cu o spinare destul de strânsă care amintește de Thelocactus bicolor , care are dimensiuni diferite ale florii, culoarea florii și perioade de înflorire.
Trăsături distinctive: Această specie are flori deosebite, foarte mici (cele mai mici din gen), care sunt albe, cu o dungă centrală roz și seamănă surprinzător cu cele ale unor specii de Stenocactus .
Obiceiul: De obicei solitar.
Tulpina: sferică până la ovoidală scurtă, 7-10 cm înălțime, 5-8,5 cm lățime, gri-verde, împărțită în coaste.
Coaste:8-10, distincte, ușor spiralate.
Tuberculi: rotunjiți, proeminenti, 5-9 mm lățime, 8-12 mm înălțime.
Areole: rotunde, 5-6 mm în diametru, fără glande.
Tepii centrali: 4-(6), 6-10 cm lungime și până la 2,5 mm lățime la bază, maronii, roșiatici, ocru, galbeni sau albici, devin cenușii, drepti sau ușor curbați, aciculari.
Tepi radiali: 20-22 (rar până la 25), 18-28 mm lungime, aproximativ 1 mm grosime, alb-argintiu până la gălbui, adaos sau ușor proeminente, niciodată erecți, drepti sau ușor curbați, aciculari.
Flori:Aproape apicale, din areole mai tinere, foarte mici, în formă de pâlnie, lungi și late de 25-45 mm (în cea mai mare parte aproximativ 3,5 lungime și diametru), albicioase până la roz pal, cu o venă mediană maro-violet mai închisă, destul de asemănătoare cu cea a unele specii de Stenocactus . Tepalele interioare îngust lanceolate, până la 25 mm lungime și 3 mm lățime, ascuțite, de culoare albicioasă până la roz, cu dungă centrală puternică de culoare roz. Pericarpelele solzoase.
Sezonul de înflorire: Plantele încep să formeze muguri deja din toamnă, iar primele flori apar din belșug de la sfârșitul lunii ianuarie până la sfârșitul lunii februarie.
Fructe: solzoase, dehiscente la maturitate prin porii bazali.
Semințe: 1,7-2 mm lungime, 1,2 mm lățime, celule testa neguoase convexe.
Cultivare și înmulțire: Thelocactus lausseri este o specie de vară de cultivare relativ ușoară. Această plantă este extrem de xerofită, adaptată solurilor foarte uscate și este destul de susceptibilă la udare excesivă dacă este ținută într-un loc neaerisit.
Rata de creștere: Creștere lentă.
Sol: Cultivați-l într-un compost de cactus mineral deschis, nisipos și nisipos și oferă un drenaj foarte bun.
Expunere: este potrivit pentru expunerea însorită-luminoasă, dar poate tolera umbra ușoară. Cu toate acestea, va face tot posibilul numai cu mult soare și va deveni stresat de lumină inadecvată, ceea ce ar putea duce la o creștere slabă și o formă nenaturală. Are o bună toleranță la căldură.
Udare:Udați puțin și păstrați-l complet uscat în timpul iernii. Indivizii maturi putrezesc ușor și mor mai ales după transplantare, așa că fiți extrem de precauți la udare. Păstrați uscat iarna sau când temperaturile nocturne rămân sub 10° C. Udați-l mai puțin decât media dacă este în ghivece mai mari.
Fertilizare: Hrăniți-le o dată în timpul sezonului de vegetație cu un îngrășământ special formulat pentru cactus și suculente (îngrășământ cu conținut ridicat de potasiu cu un azot scăzut diluat), inclusiv toți micronutrienții și oligoelemente diluate la jumătate din concentrația recomandată pe etichetă. Ele prosperă în soluri sărace și au nevoie de un aport limitat de îngrășământ pentru a evita ca plantele să dezvolte vegetație în exces, care este ușor atacată de bolile fungice.
Nevoie speciala:Este potrivit pentru expuneri aerisite. Asigurați o ventilație foarte bună. Aproape toate problemele apar ca urmare a udării excesive și a ventilației slabe, mai ales atunci când condițiile meteorologice sunt plictisitoare și răcoroase sau foarte umede. Trebuie să aibă o atmosferă foarte uscată.
Rezistență: Îi place căldura (temperatura minimă recomandată de iarnă 5° C) Dar plantele menținute perfect uscate pot supraviețui cu ușurință la înghețuri moderate frecvente, peste aproximativ -7° C.
Dăunători și boli: Acești cactusi pot fi atractivi pentru o varietate de insecte, dar plantele în stare bună ar trebui să fie aproape fără dăunători, mai ales dacă sunt cultivate într-un amestec de ghiveci mineral, cu o bună expunere și ventilație. Cu toate acestea, există mai mulți dăunători de urmărit:
- Păianjeni roșii:Păianjenii roșii pot fi curățați eficient prin aburirea plantelor de sus.
- Plăngănile de făină: Plănițele de făină se dezvoltă ocazional în aer în noile frunze și flori, cu rezultate desfigurante, dar cele mai rele tipuri se dezvoltă sub pământ pe rădăcini și sunt invizibile cu excepția efectelor lor.
- Solzi, trips și afide: Aceste insecte sunt rareori o problemă.
- Putregai: Putregaiul este doar o problemă minoră dacă plantele sunt udate și „aerisite” corect. Dacă nu sunt, fungicidele nu vor ajuta prea mult.
Propagare:Aproape întotdeauna din semințe, deoarece planta produce rareori plantule. Semințele pot fi semănate în ghivece de pământ fin, nisipos bine drenat, în orice moment al primăverii când temperaturile sunt calde. Acoperiți semințele cu un strat fin de nisip și apă de dedesubt cu un fungicid pentru a preveni umezirea. Pentru 1-2 săptămâni acoperiți ghivecele cu o foaie de sticlă/perspex transparent pentru a menține nivelul de umiditate ridicat. Îndepărtați paharul și înlocuiți-l cu cârpă ușoară și aburită o dată sau de două ori pe zi, în următoarele două săptămâni, după care majoritatea semințelor ar fi trebuit să germineze. De atunci, aburirea poate fi redusă la fiecare secundă și apoi la fiecare a treia zi pe măsură ce micile plante cresc.